Grecia

Grecia antică a inaugurat în istorie formulele superioare de organizare politică – practic, a „inventat” politica, reguli de drept referitoare explicit la proprietatea privată, conducere reprezentativă şi libertate juridică. Pe fundalul unei dezvoltări a agriculturii, comerţului, meşteşugurilor, a circulaţiei monetare, s-a constituit polisul – cetatea-stat, ca unitate de teritoriu, locuire, instituţii, valori juridice, religioase, morale etc. Întreaga viaţă publică şi privată a vechilor greci se derula în jurul ideii de cetate, garanţie a drepturilor civile, a averii şi persoanei fizice. În legătură cu cetatea-stat, a luat naştere şi s-a împlinit şi calitatea grecilor de cetăţeni, mai exact de oameni liberi, proprietari, purtători de arme, membri ai unei comunităţi de tradiţii, valori materiale, morale şi religioase, de aspiraţii etc. „Polisul este acolo unde se află corpul civic”. Politeia reprezenta ansamblul de instituţii dintr-un polis. Patrios politeia echivala cu dreptul cutumiar al strămoşilor. Străinii (periecii sau metecii) nu aveau drepturi politice, iar hiloţii (populaţii dependente de Sparta) şi sclavii (prizonieri de război, datornici etc.), folosiţi la muncile agricole în mine, ateliere meşteşugăreşti, flotă, erau consideraţi aproape animale; celelalte populaţii neelene erau numite barbari. Grecii trăiau organizaţi în triburi, fratrii, familii (génos) şi vorbeau, până în secolul II î.Hr., dialecte diferite. Puterea politică a evoluat de la autoritatea regilor la cea a aristocraţilor agrari, pentru a atinge stadiul în care averea se va impune în locul originii sociale şi a prestigiului religios şi militar.